Elevele din raionul Călăraşi şi-au fortificat spiritul de liderism în cadrul unui proiect comunitar

This slideshow requires JavaScript.

Participarea femeilor în soluţionarea problemelor comunitare a fost obiectivul central al proiectului comunitar „Azi liceană sau studentă – mîine lideră comunitară‘‘,  implementat la nivelul oraşului şi raionului Călăraşi de către Asociaţia Pedagogilor, Studenţilor şi Elevilor „VADEMECUM”. Activităţile au fost coordonate de  Maria Gorincioi, profesoară de educaţia civică şi istorie la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Călăraşi, având susţinerea Fundaţiei Soros-Moldova şi a Guvernului Suediei.

În cadrul proiectului, participantele au avut parte de câteva instruiri în urma cărora şi-au dezvoltat abilităţile de lideră, precum şi cunoştinţele privind problematica gender. În plus, elevele au beneficiat de discuţii informale cu femeile lidere din comunitate, care le-au povestit despre succesul personal.

Citiţi mai jos impresiile câtorva participante:

Nicoleta Dvornicov (clasa 11, LT „Mihail Sadoveanu”): „Alegerile pe care le facem ne influenţează într-o mai mică sau mare măsură viitorul. Pot afirma cu certitudine că participarea mea în cadrul proiectului dat, m-a marcat în cel mai frumos mod. Timp de patru zile de sâmbătă am avut fericita ocazie de a interacţiona cu persoane influente, care sunt interesate să facă schimbări la nivel local sau naţional. Un moment motivant pentru schimbări şi de a mă implica în procesul creării unei societăţi deschise, sănătoase şi prospere a fost spectacolul „Made in Moldova”, jucat la Teatrul „Satiricus” din Chişinău. În urma experienţei obţinute în cadrul activităţilor, m-am convins că femeile au şanse reale pentru a se implica în procesul decizional la nivel de comunitate”.

 

Marina Cornovan, Samson Cristina (clasa 11, LT „Mihail Sadoveanu”): „Până acum gândeam că femeia nu poate ajunge în vârful societăţii, credeam că nu poate fi un bun lider, nu poate să se afirme ca o personalitate, nu poate să organizeze o ţară. În urma proiectului “Azi liceană – mâine lideră comunitară”, am înţeles că stereotipurile atribuite femeilor sunt nişte bariere psihologice care pun obstacole în calea afirmării femeii în societate. Suntem bucuroase că am avut oportunitatea de a face parte din acest proiect, care ne-a schimbat radical concepţiile despre posibilităţile femeilor”.

 

Ana-Maria Stratan (studentă, Colegiul Pedagogic „Alexandru cel Bun”): „Am participat în cadrul acestui proiect din dorinţa sinceră de a schimba starea lucrurilor de la nivelul comunităţii noastre. Aici,

m-am debarasat de unele stereotipuri, mi-am fortificat spiritul de lideră, iar acum îmi propun să devin o persoană activă în comunitatea mea. Am înţeles că, dacă vreau să schimb ceva în ţara mea şi să contribui la dezvoltarea ei, trebuie să iau atitudine”.

 

Diana Dodon (clasa 11, LT „Mihail Sadoveanu”): “Mi-au fost deschise noi uşi spre succes. Am obţinut noi idei, sfaturi, sugestii pentru a ajunge un lider de succes. În cadrul meselor rotunde am aflat unele secrete de reuşită ale femeilor de succes din localitate”.

 

Maria Caraman (clasa 9, LT ” Mihail Sadoveanu”): „Sufletele noastre trebuie hrănite în permanenţă, iar activităţile din proiect au fost o hrană spirituală deosebită. Am obţinut noi cunoştinţe şi competenţe personale, am fost continuu motivată şi încurajată să-mi exprim ideile şi opiniile. Simt că am devenit alt om şi privesc lumea cu alţi ochi. În urma proiectului, am decis să mă implic şi în alte proiecte comunitare”.

  Citeşte mai departe »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.